duminică, 2 martie 2014

Mall construit pe teren furat Statului, în cartierul Titan al Capitalei.

De câteva săptămâni observăm lucrări febrile de construcţii în cartierul Titan din Capitală. Ceea ce era anunţat de ceva vreme acum ”a dospit”. Pe fosta Bază sportivă Spartac, se construieşte un mall.

Steagurile României şi ale UE flutură triumfător la intrarea în şantier. Muncitorii şi echipamentele sunt pe poziţii. Basculantele firmei ”Apolodor” cară pământ zi şi noapte. Dar Statul Român şi instituţiile Uniunii Europene ştiu oare că terenul în cauză a fost furat cu acte în regulă?

Noi credem că încă nu este totul pierdut, că trăim într-o ţară ce dispune de un stat de drept şi principii democratice şi ne aşteptăm la o reacţie normală, firească de autosesizare a autorităţilor: DNA, Parchetul, în faţa unei evidente şi de-mult-semnalate încălcări a legii.

Pe baza informaţiilor furnizate Prietenilor Parcului IOR de un fost moştenitor legal (ce încă se luptă în instanţă pentru drepturile sale) şi de la jurnalistul Geo Colgiu, considerăm necesar un scurt exerciţiu de memorie în legătură cu terenul de 8 (opt) Ha din Rebreanu, 4, unde acum se vrea mall (încă unul!).

Când veţi merge la cumpărături, la o cafea sau când veţi fi enervat de zgomotul, praful, poluarea de la traficul ce vine ”la pachet” cu noul mall, să vă aduceţi aminte de istoria ce stă în spatele construcţiei din baza Spartac.  Este una a unei perioadei negre din istoria României (retrocedările cu samsari imobiliari de la începutul anilor 2000) ce din păcate produce efecte acum.

Totul începe la 1903, atunci când avocatul Ivan Grueff câştigă la o licitaţie moşia Dudeşti-Cioplea (aşa se numea atunci zona cartierelor Titan-Balta Albă, N. Grigorescu).

Conform informaţiilor furnizate de un moştenitor (încă în viaţă) al unei părţi din fosta moşie, între anii 1920-1940 moşia Dudeşti-Cioplea este expropriată prin Decret regal. Este cunoscut faptul că după reîntregirea ţării de la 1918, Regele Ferdinand I a promis şi a realizat împroprietărirea veteranilor de război, a ţăranilor care au luptat în Primul Război mondial.
”(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi.” - Legea 10/2001
Asta înseamnă că legal un teren  nu poate face obiectul retrocedării dacă a fost naționalizat înainte de 1945.

O parte a moşiei Dudeşti-Cioplea ajunge la industriaşul Malaxa, cel cu Uzinele Malaxa (ulterior, în perioada comunistă ”Faur”). Nu se ştie exact câte terenuri mai erau în proprietatea lui Ivan Grueff în 1945, care erau aceste terenuri şi unde erau acestea amplasate.
”Cătălin Deaconescu (fost prefect al Capitalei 2007-2008, PNL):
C.D.: Întinderea dreptului de proprietate pe care-l revendică este dovedit doar cu acest act, din 1903?
Reporter: da  
C.D.: Este foarte surprinzător pentru că între 1903 şi perioada postbelică este o diferenţă foarte mare de ani şi se putea întâmpla orice cu autorii domnului respectiv. Puteau vinde, se putea concesiona, puteau fi expropriaţi, puteau pierde în diferite moduri averea sau se putea ca acest patrimoniu să fie redus.” - Sursa: G. Colgiu blog
Între anii 1945-2004 terenul din Rebreanu 4 a fost în proprietatea Statului şi a făcut obiectul unor investiţii ale Statului Român (desecare, baza sportivă, utilităţi).

În anul 2004 baza Spartac din Titan a fost retrocedată:  Vă prezentăm în exclusivitate documentul pe baza căruia s-a făcut retrocedarea terenului de pe Rebreanu 4, unde acum se construieşte mall. Spunem ”în exclusivitate” pentru că sursa iniţială, ziarul Foaia Transilvană a şters de pe site articolul respectiv, a ascuns toate informaţiile cu privire la retrocedări. Din fericire avem o copie a articolului.



Interesant este că noi am salvat articolul în septembrie 2013 iar în iarnă au început lucrările la noul mall. În februarie 2014 deja articolul cu documentele ”retrocedării” dispăruseră de pe site-ul ziarului Foaia Transilvană. 

Să revenim însă la terenul de 8 (opt) Ha din Rebreanu 4 (fosta bază Spartac). Nu suntem singurii care se întreabă: Cum este posibil ca un singur bătrânel de peste 80 (optzeci) de ani să solicite retrocedarea mai multor proprietăţi imobiliare (terenuri) chiar în mijlocul Capitalei şi culmea, chiar să i se acorde?

Stau şi acum prin tribunale cauze nesoluţionate cu mize mult mai mici (probabil se aşteaptă dispariţia fizică, naturală a moştenitorilor) iar un simplu bătrânel obţine teren după teren în Sectorul 3.

Povestea post-comunistă a terenului din Rebreanu 4 începe în anul 2001. Atunci Romalo Ioan Dan Eduard solicită, ţineţi-vă bine de scaune, ”toate terenurile libere din sectorul 3 al Capitalei”. Modest bătrânelul!
Bineînţeles că nu îl bagă nimeni în seamă timp de trei ani, până când, brusc, se hotărăşte şi cedează o parte din drepturile sale litigioase unei bunicuţe cu 10 ani mai tânără. Este vorba de Maria Cocoru. Deja samsarii au intrat pe fir.

"Eu, Romalo Eduard Ioan Dan, în calitate de unic moştenitor al imobilelor şi terenurilor situate în Bucureşti (fosta Moşie Dudeşti-Cioplea) cedez definitiv şi irevocabil numitei Cocoru Maria toate drepturile ce le deţin pentru imobilele şi terenurile ce pot fi revendicate în natură şi se află în patrimoniul Primăriei Municipiului Bucureşti (...) mai puţin imobilele situate în Bucureşti, Str. Liviu Rebreanu nr. 4 (sublinierea noastră), Sector 3, Str. Ilioara nr. 15, Sector 3 şi Str. Ilioara numerele 16, 16A, Sector 3, ce fac obiectul altor dosare depuse la Primăria Municipiului Bucureşti." Act notarial 20 august 2004, BNP Rodica Coliban, Sursa: G. Colgiu blog.
Cedează o parte din drepturile sale litigioase pentru că aşa este practica uzuală a samsarilor (lasă o parte din terenuri proprietarului şi îi facilitează obţinerea documentelor) iar ca prin farmec, în noiembrie 2004 îi este acordat terenul de la Baza Spartac (vezi documentul de sus datat 26.11.2004).

Deci 3 (trei) luni a durat obţinerea a 8 Ha de teren în mijlocul Capitalei, pe Rebreanu 4. Trei luni în care, în regim de urgenţă, Comisia pentru aplicarea legii 10/2001 decide favorabil retrocedarea bazei sportive Spartac. Credem că este un record absolut al autorităţilor administrative şi judecătoreşti din România!

Nu va fi greu pentru procurorii anti-corupţie să refacă drumul documentelor, sunt destule piste în documentul de mai sus, inclusiv numele expertului ce a realizat expertiza extrajudiciară, etc.

Aţi obosit? Mai avem. Saga terenului din Rebreanu 4 (fosta bază sportivă Spartac) nu se termină aici pentru că Romalo Ioan Dan Eduard, bătrânelul proaspăt împroprietărit în mijlocul Capitalei, se hotărăşte să vândă terenul de 8 (opt) Ha unui anume Sorin Tuţă, în ianuarie 2005:

”Romalo Eduard Ion Dan vinde numitului Tuţă Sorin terenul în suprafaţă totală de 82.229 mp din acte şi 82.229 mp. din măsurătorile cadastrale, teren situate în intravilanul Municipiului Bucureşti, B-dul Liviu Rebreanu nr. 4 (...). Terenul a fost dobândit de mine, vânzătorul, ca fiind bun propriu, prin restituire în natură, în baza Dispoziţiei 3544/2004 eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti (...)Preţul vânzării este de 465.000 euro (...), sumă pe care eu, vânzătorul, declar că am primit-o în întregime de la cumpărător azi, data autentificării actului.” Act notarial, 12 ianuarie 2005, BNP Rodica Coliban. Sursa G. Colgiu blog.
8 (opt) Hectare de teren pentru 465.000 euro. Sorin Tuţă, este un excelent ”negociator”, practic a cumpărat teren intravilan în Bucureşti, în sectorul 3 al Capitalei, cu toate utilităţile, lângă Parcul IOR cu doar 5,65 euro/metru pătrat. Dl. Tuţă însă a dat lovitura în acelaşi an  când vinde terenul proaspăt cumpărat către o firmă irlandeză, Caelum Development: 52 de milioane de euro. Dl. Tuţă is the best!


Dear president David Sharkey, I'm just wondering: Are you aware of the scam?

Suntem convinşi că nu se poate scăpa basma-curată în cazuri de acest gen decât dacă dl. Tuţă contribuie  unde trebuie, credem însă că trebuie să mai fi rămas şi dumnealui cu câteva milioane bune de euro în urma afacerii. Stau şi mă întreb: DNA, procurorii Statului român, l-au filat până acum pe dl Tuţă? Au urmărit până acum traseul banilor dl Tuţă? Follow the money guys!

Oriunde s-ar fi dus banii domnului Tuţă Sorin, nu toată lumea a fost mulţumită, să vedem ce spune fostul prefect de Bucureşti, Cătălin Deaconescu (PNL):
”Actele solicitate pentru dobândirea calităţii de moştenitor sunt foarte complexe şi greu de adunat de un simplu petent. Tot felul de acte din arhivele Naţionale, tot felul de situaţii, de anexe, acte de vânzare-cumpărare din perioada interbelică. Aceste acte sunt foarte greu de obţinut de un om obişnuit de la deţinătorii de arhivă” Sursa: Investigaţie G. Colgiu blog
Deci încă o pistă sigură pentru autorităţile ce trebuie să investigheze cazul: Arhivele Naţionale. Orice astfel de reţea de retrocedare are nevoie de om la Arhivele Naţionale, altfel documentele sunt aproape imposibil de obţinut.

Dragă DNA, dragi procurori, aveţi următoarele piste:
1. Membrii comisiei de retrocedare + ing. Oniţiu Adrian, cel care a realizat expertiza extrajudiciară, după cum este pecizat în documentul de mai sus;
2. Îl aveţi pe dl Tuţă Sorin. A luat 52 de milioane de euro de la irlandezi. A plătit în stânga şi în dreapta pentru afacerea asta. Trebuie urmărit traseul banilor;
3. Arhivele Naţionale: Acolo sunt persoane care cu asta se ocupă/s-au ocupat sunt posibile şi falsificări de documente la mijloc.

În încheiere vă prezentăm lista cu toate terenurile cedate de Romalo Eduard Dan către Maria Cocoru şi care au fost retrocedate.



Însumând suprafața terenurilor retrocedate, la prețurile actuale ale terenurilor din Capitală, credem că Statul român are un prejudiciu de peste 100 (o sută) de  milioane de euro.  Cu acești bani s-ar fi putut  construi 2-3 spitale ultramoderne, 20-30 de școli/grădinițe, dotate performat, 2-3 universităţi, la fel, la cheie.

La sfârșit vrem să transmitem un mesaj clar către dezvoltatorii Park Lake Plaza: Nu suntem de acord cu această investiție și vom boicota activitatea mall-ului. Practic nu vom cumpăra nimic de acolo conștienți de faptul că întreaga investiție a fost realizată în urma unei escrocherii din care Statul român (adică tot noi cetățenii) suntem singurii perdanți.
Facem încă un apel (dacă mai este necesar) către autoritățile Statului român: Dragi autorități, investigați ”retrocedarea”!